carVertical

Repararea suspensiei unui vehicul: 6 semne că mașina ta are nevoie de asta

Renata Liubertaitė

Renata Liubertaitė

Suspensia unui vehicul are un rol esențial în asigurarea unui echilibru armonios între confortul la condus și manevrabilitate. Prin urmare, dacă în ultima vreme te simți ca într-un rollercoaster când îți conduci mașina, este timpul să te uiți după semnele pe care le dă un sistem defect de suspensie.

Iată 6 semne că suspensia mașinii tale poate avea nevoie de câteva reparații!

Mașinile rulate au secrete întunecate

Descoperă tot! Doar introdu un cod VIN și apasă pe buton:

Obține raportul

Importanța sistemului de suspensie al unui vehicul

Pe lângă funcția sa de absorbție a șocurilor și vibrațiilor provocate de suprafața drumului, sistemul de suspensie al unui vehicul este responsabil și pentru câteva alte aspecte cruciale în timp ce conduci.

În primul rând – siguranța. Sistemul de suspensie al unui vehicul se asigură că nu pierzi controlul în timpul manevrelor bruște, opririlor de urgență, virajelor înguste, etc. De asemenea, ajută la menținerea contactului anvelopelor cu suprafața drumului, asigurând o aderență adecvată și contribuind la o direcție stabilă și la o frânare receptivă.

Suspensie vehicul
Sursă: Orlov Alexandr / Shutterstock

În vehiculele cu un centru de greutate mai ridicat, cum ar fi SUV-urile și camionetele, sistemul de suspensie reduce și riscul de răsturnare. În plus, unele dintre aceste mașini au suspensii reglabile care permit o garda variabilă la sol, funcție utilă pentru conducerea în diferite condiții ca de exemplu off-road.

Privind dintr-o perspectivă mai practică, un sistem de suspensie care funcționează bine poate ajuta la prelungirea duratei de viață a anvelopelor.

Cum să îți dai seama dacă sistemul de suspensie are nevoie de reparații

Identificarea semnelor create de un sistem de suspensie care deja are probleme este esențială pentru garantarea siguranței și confortului tău pe drum. Din fericire, odată ce suspensia unui vehicul începe să se defecteze, cel mai probabil vei observa schimbările și vei simți o diferență clară la condus.

Observă cum se comportă mașina ta și uită-te după aceste semne ale unui sistem de suspensie care are nevoie de reparații.

1. Uzură/tocire neuniformă a cauciucurilor

Suspensia unui vehicul asigură contactul adecvat al anvelopelor cu suprafața drumului și ține roțile ferm pe poziție. Orice componentă uzată sau dereglată a sistemului îi poate slăbi sau împiedica capacitatea de a ține anvelopele drepte, ceea ce duce la uzura lor neuniformă.

Este important de reținut că anvelopele se pot uza în mod neuniform din diverse motive. De exemplu, anvelopele umflate insuficient au tendința de a avea uzură pe partea interioară și exterioară, în timp ce uzura pe axul central este cauzată în general de supraumflare.

Cu toate acestea, poți suspecta că există probleme la suspensie atunci când observi așa-numita festonare (cupping) a anvelopelor. Acest fenomen se manifestă printr-o uzură neuniformă care arată ca unele părți ale anvelopelor tale se uzează mai mult decât altele. Mai mult, acest lucru își va face probabil mașina să sară în sus și în jos în timp ce conduci, deoarece problema este de obicei la amortizoare.

Pe lângă o inspecție vizuală amănunțită, există și alte câteva modalități de a identifica uzura neuniformă a anvelopelor:

  • Trece-ți ușor mâna peste suprafața anvelopei și încearcă să găsești orice nereguli pe suprafața cauciucului (de exemplu secțiuni ridicate sau coborâte).
  • Folosește un șubler pentru a măsura adâncimea cauciucului în diferite puncte de-a lungul lățimii anvelopei.
  • Dacă simți vibrații excesive în timp ce conduci, în special la viteze mai mari, acest lucru se poate datora uzurii neuniforme a anvelopelor – verifică-le.

Dacă identifici devreme că anvelopele se uzează neuniform și iei măsuri adecvate pentru a rezolva motivele din care se întâmplă acest lucru, vei avea mai multă siguranță și eficiență din partea mașinii când o conduci.

2. Condus cu ”hopuri”

Nu toate călătoriile cu ”hopuri” înseamnă că există o problemă cu sistemul de suspensie al vehiculului tău, dar acesta poate fi unul dintre primele semne. Există o diferență între cum se simt denivelările minore al unui drum și cum se simt atunci când indică probleme reale. Poți face diferența între ele după simptomele și răspunsul pe care-l oferă vehiculul.

De exemplu, hopurile minore produse de drum sunt o prezență frecventă și apar în mod regulat în timp ce conduci zi de zi ca urmare a gropilor mici, crăpăturilor sau scăderilor de viteză.

Când dai peste o denivelare minoră a drumului, este posibil să simți o zdruncinare ușoară a vehiculului tău, iar anvelopele deși pot pierde pentru scurt timp contactul cu drumul, își recâștigă rapid tracțiunea. De obicei, vei auzi zgomote minime și nu veți simți vibrații ciudate. Când treci peste o denivelare minoră nu vei observa nicio schimbare vizibilă în răspunsul sau manevrabilitatea direcției și vei putea continua să conduci ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

O roată de mașină lângă gropi
Sursă: Bilanol / Shutterstock

Hopurile resimțite în timp ce conduci care pot sugera că există probleme la sistemul de suspensie sunt de obicei mai severe și pot fi cauzate de probleme serioase ale drumului sau – ai ghicit – de componentele uzate ale suspensiei.

Spre deosebire de hopurile minore, „salturile/hopurile care indică probleme” îți vor crea probabil disconfort puternic, pe o perioadă îndelungată. Ar putea apărea zdruncinături, vibrații și instabilitate când conduci mașina, ceea ce va face ca vehiculul să fie mai dificil de controlat.

Mai mult, în cazul în care suspensia unui vehicul se defectează, este posibil ca anvelopele să nu-și recapete complet tracțiunea după contactul cu o denivelare, lucru periculos care va afecta manevrabilitatea.

3. Plonjare în față și înclinare spre spate

În acest caz, plonjarea se referă la coborârea excesivă în față a vehiculului sau la „scufundarea” botului mașinii în față când frânezi, în timp ce înclinarea spre spate apare atunci când portbagajul vehiculului se „ghemuiește”, de obicei în timpul accelerării sau când transporți o sarcină grea.

Inutil de spus că ambele semne indică faptul că sistemul de suspensie al vehiculului tău nu funcționează așa cum ar trebui și este posibil să nu mai fii în siguranță când conduci.

De exemplu, plonjarea în față poate fi un semn că performanța frânelor este afectată, la fel și controlul mașinii la frânare, ceea ce va face mai dificilă oprirea în siguranță a vehiculului. Înclinarea spre spate poate afecta tracțiunea și stabilitatea mașinii tale, mai ales atunci când accelerezi, ceea ce i-ar putea compromite controlul și manevrabilitatea.

Dacă observi oricare dintre aceste probleme, mergi imediat cu mașina să fie inspectată de un profesionist.

4. Derapare sau ruliu

Mașina în derivă
Sursă: Supreet / Pexels

Un alt semnal că ar putea fi timpul pentru repararea sistemului de suspensie este deraparea sau ruliu în timpul conducerii. Deși acest lucru poate fi cauzat și de alți factori, deraparea în viraje este un semnal de alarmă care în general înseamnă că există problemele de stabilitate cauzate de o suspensie defectă.

Deraparea sau drifting-ul se simte ca și cum vehiculul plutește sau se deplasează pe o direcție anume fără ca asta să fie intervenția ta. Acest fenomen indică adesea uzura neuniformă a anvelopelor sau faptul că roțile sunt nealiniate din cauza componentelor uzate ale suspensiei. Ruliul, pe de altă parte, are loc atunci când vehiculul se balansează într-o parte, provocând un dezechilibru.

Pentru a identifica aceste probleme, observă cum se comportă mașina ta în timp ce o conduci în linie dreaptă. Când există o problemă la suspensie, șoferii au de obicei dificultăți să manevreze mașina, simțind că vehiculul este instabil. Acest lucru poate fi obositor și frustrant, dar cel mai grav este că poate pune în pericol viața pasagerilor tăi și pe cea a tuturor celor aflați în trafic.

Prin urmare, este esențial să acționezi prompt pentru a asigura siguranța ta și a celor din jur și pentru a preveni provocarea altor daune.

5. Amortizoare și arcuri uleioase

Amortizoarele și arcurile deteriorate sau uzate sunt adesea cele care duc la o experiență de condus neplăcută. În general, aceste componente ale suspensiei unui vehicul nu sunt ceva ce poți inspecta cu ușurință, dar dacă bănuiești că ai probleme cu suspensia, îți poți verifica și singur (într-o oarecare măsură) amortizoarele și arcurile.

În funcție de marca și modelul vehiculului tău, poți fi nevoit să te bagi sub mașină sau doar să te uiți pe lângă roată pentru a da de amortizoare și arcuri. Mai mult, poți da direct roata jos pentru o vedere mai bună, dacă este necesar.

Examinează vizual sau încearcă să dai cu mâna peste amortizoare și arcuri pentru a depista orice urme de scurgere de lichid. Dacă par umede sau uleioase, înseamnă de obicei că trebuie înlocuite.

Cu toate acestea, o inspecție vizuală ar putea să nu fie suficientă pentru a dezvălui toate problemele potențiale, mai ales când vine vorba de probleme interne. Cel mai bine este să-ți duci vehiculul la un mecanic de încredere pentru o evaluare completă și pentru un diagnostic precis.

6. Zgomote ciudate – cloncănit, o bătaie continuuă, huruit

Dacă auzi huruit, o bătaie sau cloncănit din zona suspensiei, este primul semn că unele dintre componentele sale pot fi slăbite, uzate sau deteriorate.

De exemplu, brațele de control care fac parte din sistemul de suspensie se asigură că anvelopele mențin contactul complet cu drumul atunci când conduci. Dacă începi să auzi cloncănit sau huruit de fiecare dată când accelerezi, încetinești sau conduci pe drumuri denivelate, ia-le ca pe indicii că sistemul de suspensie poate avea nevoie de atenția ta.

O altă problemă comună sunt rulmenții de sarcină uzați care conectează diferite componente ale suspensiei cum ar fi brațele de control la articulațiile de direcție, asigurând o mișcare lină și controlată a roților. Deoarece deteriorarea rulmenților de sarcină se poate materializa în moduri diferite (de exemplu, tampoane de suspensie rupte sau rugină), este important să iei în serios orice semn pe care-l observi, ca problema să nu se agraveze în timp.

Amortizor
Sursă: Axtem / Shutterstock

Sunetele ciudate pot fi de asemenea cauzate de legăturile slăbite ale barelor antiruliu, de arcuri rupte sau slăbite, amortizoare uzate sau elemente de fixare slăbite (cum ar fi șuruburile de suspensie strânse necorespunzător).

Reviziile și lucrările regulate de întreținere sunt una dintre cele mai bune modalități de a evita aceste probleme.

Evită riscurile de siguranță când cumperi o mașină rulată

Una dintre cele mai bune modalități de a identifica probleme la suspensie sau orice alte probleme sesizabile pe care le-ar putea avea o mașină, este efectuarea unui drive test mai lung, înainte de a o cumpăra.

Atunci când un sistem de suspensie este compromis din cauza uzurii, deteriorării sau neglijenței, cel mai des este ușor să observi semnele de avertizare. Poți face asta ascultând cu atenție zgomotele neobișnuite care provin din zona suspensiei, evaluând confortul la condus și stabilitatea generală a vehiculului, identificând potențialele probleme de frânare, sau inspectând vizual anvelopele pentru a depista semne de uzură neuniformă. La urma urmei, pierderea controlului mașinii în timp ce conduci poate duce la accidente grave.

Dacă suspectezi că asta s-ar fi întâmplat în trecut cu mașina și vânzătorul încearcă să-ți vândă un vehicul deteriorat fără să-ți spună nimic, verifică istoricul mașinii. Un raport al istoricului vehiculului îți poate dezvălui daunele anterioare și nu numai. Vei putea verifica citiri anterioare ale odometrului, specificațiile originale ale vehiculului, schimbările de proprietar (dacă au fost frecvente poate fi un semn că există probleme cu mașina) plus alte informații disponibile.

rapoarte de daune
Sursă: carVertical

Verifică-ți VIN-ul

Evită problemele costisitoare verificând istoricul vehiculelor. Obține un raport pe loc!

În cele din urmă, nu sări niciodată peste vizita la un mecanic profesionist. Aceștia pot inspecta mașinile în detaliu atât la interior cât și la exterior și te pot informa despre eventualele probleme și riscurile cu care vine mașina.

Acest lucru te poate ajuta să eviți să cheltuiești bani în plus pe reparații în viitor, ca să nu mai vorbim că te vei simți în siguranță când conduci.

Întrebări frecvente

Renata Liubertaitė

Articol de

Renata Liubertaitė

Renata este o scriitoare cu peste 8 ani de experiență în publishing, marketing și Saas.. Scriind în domenii diferite despre subiecte extrem de tehnice a învățat să transforme lucrurile complexe în subiecte pe înțelesul tuturor. Când nu scrie pentru carVertical iubește proiectele DIY și plimbările spontane cu bicicleta.